„Nu ne vindem țara” a reapărut pe scena politică din România, în contextul discuțiilor despre participarea statului în economie. Jurnaliști din mai multe țări europene, precum Spania, Cehia, Austria, Lituania și Bulgaria, au analizat modul în care alte state din Uniunea Europeană gestionează companiile publice, în comparație cu situația din România.

În România, conform unui raport oficial, statul deține în total 1.735 de companii, dintre care 1.421 sunt active. Dintre acestea, 436 sunt sub autoritatea autorităților centrale, iar restul la nivel local. În 2024, 1.107 companii au raportat rezultate financiare complete, iar 314 sunt în faliment sau lichidare. În contextul politic actual, discuțiile despre listarea unor pachete minoritare la companiile de stat au fost intensificate, fiind inclusă chiar în moțiunea de cenzură împotriva Cabinetului Bolojan.

Comparativ cu alte state UE: modul în care se administrează companiile publice

În Spania, procesul de privatizare a început în anii 1980, sub guverne socialiste, și s-a accelerat în perioada următoare, fiind condus de Partidul Popular. În 1997, majoritatea întreprinderilor publice au fost puse de vânzare. În prezent, statul deține participări minoritare în câteva companii, precum Telefónica (10%) și Indra (28%), după ce anterior controlase direct 16,6% din piața bursieră spaniolă.

• Statul controlează direct 16,6% din piața bursieră în anii 1980
• Participații majore în 14 companii, inclusiv în sectorul telecomunicațiilor și apărării
• Număr total de angajați în companiile de stat: aproximativ 87.000
• Participații în sectorul construcțiilor navale, servicii poștale, mass-media, minerit și energie

În Cehia, Austria, Lituania și Bulgaria, managementul companiilor de stat diferă, însă în general, aceste state păstrează controlul asupra unor sectoare strategice, precum energie, transport și comunicații, fie prin participare directă, fie prin holdinguri speciale.

Ce învățăm din experiențele altor state UE

Experiența altor țări europene arată că menținerea controlului asupra companiilor strategice nu înseamnă neapărat naționalizare totală, ci gestionarea participărilor în mod strategic, pentru a asigura interesul național. În plus, politicile de privatizare au fost aprobate atât de partide socialiste, cât și de cele conservatoare, adaptându-se contextului economic și geopolitic.

În România, discuțiile despre participarea statului în economie continuă, fiind influențate de contextul politic actual și de nevoia de a proteja anumite sectoare considerate esențiale pentru securitatea națională. În același timp, alte state din UE păstrează un echilibru între privatizare și control public, pentru a asigura stabilitatea economică și dezvoltarea durabilă.

În concluzie, modul în care alte țări din UE gestionează companiile publice poate oferi modele și lecții pentru România, în special în contextul actual al dezbaterii despre „nu ne vindem țara”.