ro Cătălina Poiană, președinta Colegiului Medicilor din România (CMR), a declarat vineri, la Zalău, că nu există soluții rapide pentru acoperirea deficitului de medici de familie din mediul rural.
Aceasta a subliniat că măsurile adoptate în ultimii ani ar putea conduce, pe termen mediu, la întinerirea acestei specialități.
„Nu există o baghetă magică prin care localitățile din mediul rural să se umple peste noapte cu medici de familie.
Dar, prin toate aceste măsuri, putem spera că în anii următori această 'deșertizare' a medicinei de familie să fie înlocuită cu un suflu tânăr”, a afirmat Poiană în cadrul unei conferințe de presă organizate după ședința Consiliului Național al CMR.
Care sunt măsurile pentru atragerea medicilor de familie.
Citește articolul complet pe Epoch Daily
Deschide articolul →