București, 29 septembrie 2026 – Federația Națională a Părinților ProEdu lansează a cincea ediție a Caravanei Naționale de Educație Financiară, un proiect destinat elevilor de liceu din clasele a IX-a și a X-a.
În parteneriat cu ING Bank, programul vizează dezvoltarea abilităților financiare ale tinerilor din 28 de orașe mari din România, pregătindu-i pentru a lua decizii financiare responsabile la început de drum.
Programul este structurat în două etape esențiale: un curs practic de educație financiară și un Concurs Național de Proiecte, care va oferi premii atractive.
Caravana ProEdu în 28 de orașe Între 12 octombrie și 13 noiembrie 2026, sesiunile de instruire vor avea loc în orașe precum București, Timișoara, Arad, Oradea, Târgoviște, Pitești, Râmnicu Vâlcea, Botoșani, Suceava, Piatra Neamț, Satu Mare, Baia Mare, Cluj-Napoca, Târgu Jiu, Drobeta-Turnu Severin, Craiova, Iași, Bacău, Focșani, Alba Iulia, Sibiu, Brașov, Slatina, Alexandria, Ploiești, Buzău, Brăila și Galați.
Fiecare atelier, cu o durată de o oră, va fi coordonat de traineri financiari – voluntari specialiști de la ING Bank și din partea Federației, cu experiență în educație.
Citește articolul complet pe Epoch Daily
Deschide articolul →