Autoritățile poloneze au descoperit sâmbătă o dronă prăbușită pe un câmp din apropierea frontierei cu exclava rusă Kaliningrad, relatează DPA și Agerpres.
Soldați polonezi au montat sârmă ghimpată de-a lungul frontierei din satul Szyliny, în nord-estul Poloniei, pe 16 noiembrie 2022, în contextul măsurilor de securitate intensificate.
Investigația preliminară indică faptul că drona ar fi fost una militară, utilizată pentru supraveghere, nefiind destinată luptelor, a declarat poliția militară poloneză pe Facebook.
În cursul dimineții, poliția națională și cea militară au primit un raport despre un obiect zburător necunoscut găsit în apropiere de orașul Bartoszyce, situat în apropierea graniței.
Ancheta este supervizată de procurorii de stat, pentru a determina originea și scopul dronei, în condițiile tensiunilor crescute în regiune.
Citește articolul complet pe Epoch Daily
Deschide articolul →