Azi dimineață, 12 noiembrie, în jurul orei 05:40, pompierii au fost solicitați să intervină la un accident de circulație în care un autobuz a ieșit de pe șosea, în localitatea Hodoni, județul Timiș.
Conform informațiilor furnizate de ISU Timiș, la locul incidentului s-au trimis rapid o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, două autospeciale pentru descarcerare, două autospeciale pentru transportul personalului și victimelor, precum și trei ambulanțe SMURD.
Citește și: Kenya a externat ultimul pacient cu Ebola și a vindecat toți supraviețuitorii
Detalii despre accident
Când echipajele au ajuns, s-a constatat că autobuzul transporta 29 de pasageri și s-a răsturnat pe marginea drumului.În urma accidentului, opt persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.
La fața locului, victimele au fost evaluate de echipele medicale și ulterior au fost transportate la spital pentru tratamente specializate.Din fericire, toate persoanele afectate erau conștiente și coopera.


