Cu sprijinul UNICEF România, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție a lansat un studiu destinat evaluării competențelor profesioniștilor care activează în domeniul violenței asupra copiilor în România.
Studiul urmărește să îmbunătățească răspunsul la violența asupra copiilor, asigurându-se că fiecare copil afectat beneficiază de un răspuns prompt și coordonat, adaptat nevoilor sale.Aceasta include cartografierea serviciilor și structurilor de sprijin disponibile pentru copiii victime ale violenței.
Citește și: ANOSR critică reducerea fondurilor pentru educație în România
Detalii despre studiu
Cercetarea a integrat analiza documentației și a datelor administrative, fiind însoțită de două anchete.Prima anchetă a fost desfășurată în rândul a 412 instituții și organizații din județe, precum și din sectoarele municipiului București, incluzând 45 din cele 47 de Direcții Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC).A doua anchetă a fost realizată cu 551 de profesioniști care interacționează direct cu copiii victime ale violenței.
În plus, studiul a inclus 30 de interviuri cu reprezentanți ai instituțiilor centrale și cinci focus-grupuri cu profesioniști din sectoare precum asistența socială, educația, sănătatea, ordinea publică și justiția, precum și un focus-grup cu părinții copiilor afectați.
Concluziile și recomandările rezultate din acest studiu oferă repere pentru îmbunătățirea politicilor publice și planificarea serviciilor, astfel încât fiecare copil să beneficieze de protecție și sprijin adecvat în timp util.
Acest studiu face parte din proiectul „Consolidarea răspunsului la violența împotriva copiilor prin politici mai bine fundamentate și capacitate instituțională îmbunătățită”, care beneficiază de finanțare din partea Uniunii Europene prin Instrumentul de Sprijin Tehnic.


