Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a participat la reuniunea ECOFIN de la Dublin, unde a avut o discuție cu omologul francez Roland Lescure. Întâlnirea s-a concentrat pe consolidarea fiscală, costurile de finanțare și creșterea investițiilor productive în România. Nazare a transmis că obiectivul țării noastre este menținerea unui echilibru fiscal și continuarea procesului de consolidare, pentru a asigura accesul la piețe și pentru a reduce costurile de finanțare.
El a subliniat importanța dialogului tehnic între Trezoreriile celor două țări, pentru diversificarea bazei de investitori și dezvoltarea instrumentelor de finanțare. De asemenea, discuțiile au vizat investițiile în industrie, cu accent pe sectorul auto, ca exemplu de colaborare economică între România și Franța. Nazare a prezentat instrumentele de sprijin pentru atragerea de noi investiții și dezvoltarea capacităților de producție în România.
Citește și: De ce liceenii din Franța protestează mai mult decât cei din alte țări europene
Ministrul a precizat că reducerea deficitului de cont curent trebuie să fie însoțită de reducerea deficitului bugetar, iar soluția pe termen lung este creșterea producției interne și atragerea de capital. El a menționat că parteneriatul economic cu Franța poate contribui atât la stabilitatea fiscală, cât și la creșterea economică, prin investiții și dezvoltare industrială.
Participarea la reuniunea informală a miniștrilor pentru afaceri economice și financiare ale UE a fost parte a angajamentului ministrului Nazare de a discuta și de a promova aceste teme în contextul evoluțiilor de pe piețele financiare și al transformărilor tehnologice.
