Astronomii au identificat pentru prima dată o stea verde, documentând existența unei pitice albe care a căpătat o nuanță verde-gălbui.Aceasta a fost observată în Calea Lactee, la aproximativ 280 de ani-lumină de Pământ, în constelația Dragonul.
Steaua, cunoscută sub numele de WD J1330+6435, reprezintă nucleul rămas al unei stele cu masă mică sau medie care a epuizat combustibilul nuclear. În mod obișnuit, piticile albe au o colorare albă, dar modificările chimice pot determina apariția unor nuanțe mai rare.
Citește și: Nicușor Dan participă la reuniunea Consiliului European pentru bugetul UE 2028-2034
Detalii despre descoperire
Astrofizicianul Mark Hollands de la Universitatea Warwick, autorul principal al studiului, a explicat că steaua a devenit de interes datorită fragmentelor de material planetar care au căzut pe suprafața sa, îmbogățind straturile exterioare cu elemente precum calciul, litiul și sodiul.
În cazul specific al acestei pitice albe, densitatea este atât de ridicată încât atomii de sodiu sunt continuu bombardați de atomii de heliu, ceea ce alterează nivelurile energetice atomice ale sodiului. Aceasta generează absorbția unor lungimi de undă corespunzătoare culorilor galben și portocaliu, rezultând astfel o stea cu o luminozitate verde-chartreuse.
Acestă descoperire face parte dintr-un proiect menit să analizeze culorile piticelor albe așa cum sunt percepute de ochiul uman. Piticile albe au, în general, jumătate din masa Soarelui, comprimate într-un volum similar cu cel al Pământului, ceea ce le conferă o densitate extrem de ridicată.
Conform Hotnews.ro